Despre noi
Povestea noastră începe într-o perioadă în care pescuitul la crap nu era la fel de complicat ca acum. Lucru care mi-a rămas întipărit în modul în care pescuiesc – acolo unde nu este nevoie să complic ceva, nu o voi face. Pentru că un pescuit corect este un pescuit în care ai mereu control asupra fiecărui element din strategia ta.
Așa cum îmi indică și porecla, eram recunoscut pentru pescuitul viteză, adică cel de cantitate. Știam și știu în continuare cum să prind repede crapi, iar pentru asta e nevoie de doar două elemente: o localizare corectă și o nadă potrivită acelui moment.
Consider că sunt un pescar polivalent, în sensul în care evoluția mea ca jucător activ în competițiile naționale și mondiale a implicat mai multe stiluri de pescuit – de la cel cu mămăligă sau groundbait, până la cel cu boilies.
De aceea, astăzi veți regăsi în gama mea de produse absolut tot ceea ce aveți nevoie pentru a acoperi orice situație de pescuit. De la clasica mămăligă și până la boiliesul cu care atât eu, cât și echipele mele pescuiesc în competițiile interne, la Campionatul Național și așa mai departe. Mă bucur să vă pot oferi o parte însemnată din cunoștințele mele prin intermediul produselor pe care le-am creat.
Vă doresc fire întinse și sper ca, împreună cu gama de nadă Baboieru, să reușiți să vă depășiți orice record.